Nimeni nu poate să iasă din Transnistria .
Poate seamănă a fi ceva ne înțeles inițial, dar cred că este una din soluțiile ideale pe care Guvernanții de la Chișinău ar trebui să le aplice în raport cu zona din Stînga Nistrului, teritoriu ne controlat de autoritățile Moldovenești.
Diplomația se măsoară în cuvinte și se aplică cu pași mici sau mari, dacă până astăzi de la declararea independenței, Republica Moldova nu are o poziție și un plan de acțiuni bine stabilit, în ce privește teritoriul necontrolat, face să mă gândesc că suntem conduși de niște incompetenți sau de niște persoane care urmăresc doar ca scaunele ce le dețin să le fie din ce în ce mai moi.
Se simte deja prea mult că politica de reintegrare a celor două maluri Moldovenești aplicată de 22 ani și ceva , încurajează separatismul și nu are menirea de al obstrucționa.
In fie ce zi situația actuală încurajează separatismul, în fie ce zi se dezvoltă și se dezvoltă așa numitul stat Transnistrean.
Acest lucru este o încălcare a legislației RM, a cărui teritoriu este integru și suveran.
De ce, diplomația Moldovenească nu poartă negocieri individuale până la urmă în fiecare zi , fără formate, 5+2, 5+3 și tot așa.
Individual să se discute cu Șevciuc, cu Moscova, cu Ukraina în mod principal.
Cred că prin UE, se poate ajunge la o înțelegere în raport cu politica pașilor mici și în scopul de a deține controlul migrației la frontiera de Est a țării. Ukraina trebuie adusă la factorul împlinit și cu referire la tratatul de frontieră dintre Republica Moldova și Ukraina din 18.08.1999 publicat în ediția oficială, totodată și luând în considerație Tratatul de bună vecinătate prietenie și colaborare între Republica Moldova și Ucraina din 23.10.1992, este absolut necesar ca acele 439 127 km , a frontierei cu Ukraina , printr-un acord suplimentar, toată întinderea spațiului separatis, să fie declarat spațiu border closed adică frontieră închisă, se poate de permis doar circulația transportului marfar.
Izolarea Transnistriei este necesară, doar așa, în incomoditatea de a și manifesta mendrele, Transnistria poate fi adusă acasă sau ce-l puțin la negocieri eficiente.
Nimeni nu poate ieși din zonă, toți cetățenii vor putea trece în Ukraina doar prin frontierele controlate de Republica Moldova, desigur că aceste puncte de trecere trebuie dotate și dublate la număr de angajați pentru a putea face față , fluxului de cetățeni.
Ukraina are obligația să nu permită separatiștilor trecerea lor prin acest teritoriu, doar așa vom putea deține controlul acelor cetățeni care au cetățenia separatistă și servesc regimul de la Kremlin .
Faptul că nu deține controlul de facto Republica Moldova față de întregul teritoriu, e clar insă în mod diplomatic, este posibil de a controla zona din stânga Nistrului, prin aplicarea legislației Internaționale.
Faptul că nu deține controlul de facto Republica Moldova față de întregul teritoriu, e clar insă în mod diplomatic, este posibil de a controla zona din stânga Nistrului, prin aplicarea legislației Internaționale.
Acest lucru este posibil nu știu dece nu s-a înaintat inițiativa de către Guvernanți până acum .
Ucraina este un vecin, cu care trebuie de jucat de acum în colo mai mult, dacă Ucraina dorește și este conștientă că Separatismul din Stinga Nistrului este și un pericol pentru Suveranitatea și Independența Ucrainei situația din Transnistria se poate soluționa foarte rapid.Atâta timp cit Guvernul RM nu va duce tratative cu Ucraina în acest sens, prin măsuri concrete, conflictul de pe Nistru se poate întinde până la Bug, incluzînd aici și sudul Moldovei, Izmail, Cetatea Albă, Odesa ect.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu